Supa de pui cu taitei

Această supă reconfortantă poate avea în compoziţie ingrediente variate. încercaţi-o cu diferite tipuri de tăiţei sau folosiţi vermicelli rupţi în segmente. Adăugaţi legume ori arome asiatice şi serviţi-o cu feliuţe de lămâie verde.

Timp de preparare

  • Preparare 10 minute
  • Gatit 15 minute
  • Porţii 4

Ingrediente

  • 1,5 litri supă-bază de pui
  • 1/2 linguriţă de amestec de mirodenii chinezeşti „cinci arome’
  • 1/2 piepţi de pui dezosaţi, fără piele, de circa 200 g fiecare
  • 100 g tăiţei vermicelli de orez
  • 30 g frunze de coriandru proaspăt

Mod de preparare

Umpleţi un ceainic electric cu apă şi clocotiţi-o. Puneţi supa-bază şi amestecul de arome chinezeşti într-o oală mare; acoperiţi vasul şi daţi lichidul în clocot.

între timp, feliaţi subţire puiul. Adăugaţi carnea în zeama de supă fierbinte şi fierbeţi-o molcom, acoperit, 5-10 minute sau până ce este pătrunsă bine.

Puneţi tăiţeii într-un vas termorezistent, turnaţi peste ei apa clocotită din ceainic şi lăsaţi-i circa 2 minute, până când se înmoaie. Scurgeţi-i, apoi tăiaţi-i cu o foarfecă de bucătărie în segmente mai scurte.

Amestecaţi, în supă, tăiţeii cu jumătate din cantitatea de coriandru. Turnaţi supa în boluri individuale, presăraţi deasupra restul frunzelor de coriandru şi duceţi-o la masă.

Sugestie pentru servit

Serviţi supa cu feliuţe de lămâie verde, pentru a le fi stoarsă zeama în boluri, şi cu ardei iute tocat.

Variante

Adăugaţi morcov, ţelină şi ghimbir proaspăt, tăiate julienne, boabe de porumb dulce sau ceapă verde feliată.

în loc de pui crud, folosiţi pui fript; tăiaţi carnea fâşiute şi apoi fierbeţi-o molcom, ca la pasul 2, până ce s-a făcut.

Soluţie rapidă

Folosirea unui ceainic electric pentru a da în clocot apa destinată înmuierii tăiţeilor scurtează timpul de preparare.

FIECARE PORTIE CONTINE

1145 kJ. 273 kcal. 28 o proteine, 6 g grăsimi (2 g grăsimi saturatei, 26 g carboni-draţi (4 g tahăr), < 1 g fibre. 2 061 mg sodiu

loading...